main logo
671

Oleg Voronin are acceptul BNM să dețină jumătate din acțiunile FinComBank

Unul dintre fondatorii FinComBank S.A, Oleg Voronin, deține aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a Moldovei de a-și majora deținerea calificată în capitalul social al băncii până la 50%.

Oleg Voronin are acceptul BNM să dețină acțiuni FinComBank

Anunțul a fost făcut de către reprezentanții instituției bancare, transmite Știri.md cu referire la bizlaw.md.

Tranzacțiile petrecute la Bursa de Valori sunt efectuate în cadrul aprobării prealabile deținute.

Oleg Voronin este unul dintre cei cinci fondatori ai FinComBank S.A., iar din anul 2010 este președintele Consiliului de administrare a băncii. FinComBank S.A. a fost înființată în anul 1993 și oferă un spectru larg de servicii bancare întreprinderilor micro, mici și mijlocii, precum și persoanelor fizice.

Amintim că, acțiuni ale FinComBank au fost vândute, ieri, la Bursa de Valori a Moldovei. Este vorba despre 1,84% din emisia totală. Valoarea tranzacției de vânzare-cumpărare a fost de 3.929.796 lei.

La începutul lunii septembrie au fost tranzacționate alte 4,98 la sută dintre acțiune FinComBank. Acestea au fost vândute de către ”Biotex-Com” SRL și procurate de către dealer oficial Toyota în Republica Moldova, Continent SRL. Atunci, prețul per unitate a fost de 215 lei, iar volumul total al tranzacției, de 14.082.500 lei.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul instituției financiare, 19 persoane dețin cote substanțiale în capitalul social al băncii. Cele mai multe acțiuni sunt deținute de WеStеrn NIS Еntеrрrisе Fund – 13,03%, Oleg Voronin – 12,47%, Victor Hvorostovschii – 9,33%.

La fel, mai mulți membri ai familiei Voronin sunt acționari la bancă. Este vorba de: Taisia Voronina, care deține 4,02% și Elena Voronina, care deține 0,98 la sută. La fel, acțiuni în bancă are și sora lui Oleg Voronin, Valentina Rusu care are o participație de 2,46% în capitalul băncii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării