main logo
805

Oferta de valută a acoperit cererea doar pe jumătate în ianuarie

Cererea netă de valută a agenţilor economici moldoveni din ianuarie a fost acoperită de oferta netă a persoanelor fizice în proporţie de doar 50,8%, faţă de 78,5% în luna anterioară.

Oferta de valută a acoperit cererea doar pe jumătate în ianuarieFoto: euromoney.com

Potrivit Infotag, acest lucru se datorează faptului că oferta netă de valută a persoanelor fizice a scăzut de-a lungul lunii ianuarie cu 53 de milioane de dolari (27%) - până la 143,3 milioane de dolari, în timp ce cererea netă a agenţilor economici a crescut cu 32 de milioane de dolari (12,8%) - până la 281,9 milioane de dolari, transmite Știri.md.

Din acest considerent, autoritatea de reglementare a fost nevoită să recurgă la intervenţii pe piaţa interbancară prin vânzări de valută în valoare de 111,4 milioane de dolari.

Cursul mediu al leului în raport cu dolarul american s-a modificat în ianuarie de la 17,7378 dolari/lei la 17,9367 dolari/lei, ceea ce înseamnă o depreciere a monedei naţionale cu 1,1%.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării