345
0
O nouă lege în domeniul combaterii spălării banilor, aprobată
345
0

Parlamentul a aprobat, joi, în lectură finală proiectul de lege privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului şi modul de aplicare a sancţiunilor.

Potrivit agenţiei Infotag, scopul acestuia este asigurarea securităţii statului, protejării sistemului financiar-bancar şi cel financiar-nebancar şi a liber-profesioniştilor, precum şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi ale statului, transmite Știri.md

Prevederile legii se aplică faptelor, inclusiv acţiuni sau inacţiuni, săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova, ce au ca obiectiv încălcarea legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului.

Autorităţile naţionale competente de aplicarea prevederilor acestei legi sunt Serviciul prevenirea şi combaterea spălării banilor, Banca Naţională a Moldovei şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

Urmează a fi elaborat un ghid de aplicare a noii legi care va prevedea, inclusiv, instruirea specialiştilor, în colaborare cu organele profesionale abilitate.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter