point Logo
main logo
main logo
140

Noi reguli pentru creșterea atractivității comerciale a Coridorului Transbalcanic, aprobate

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi modificarea Codului rețelelor de gaze naturale pentru majorarea atractivității comerciale a Coridorului Transbalcanic. Măsura are drept scop valorificarea eficientă a infrastructurii de transport al gazelor naturale existente.

Noi reguli pentru creșterea atractivității Coridorului Transbalcanic, aprobateImagine simbol

Modificările vizează introducerea mecanismului de capacitate condiționată, care permite utilizatorilor de sistem să rezerve și să utilizeze, în mod corelat, capacitatea în punctele de interconectare de intrare și de ieșire. Potrivit ANRE, această soluție facilitează utilizarea optimă a rețelelor de transport și creează premise pentru creșterea fluxurilor transfrontaliere de gaze naturale, transmite Știri.md.

„Introducerea acestui produs de capacitate subliniază angajamentul Republicii Moldova de a valorifica oportunitățile oferite de Coridorul vertical și Coridorul Sudic de gaze naturale. Capacitatea condiționată va fi oferită în principal pentru transportul gazelor naturale din punctul de interconectare Căușeni (direcția Ucraina – Republica Moldova) către punctul Grebenyky (direcția Republica Moldova – Ucraina), în regim de tranzit, în condiții tehnice și comerciale specifice”, au explicat autoritățile.

Prin aceste modificări, ANRE urmărește creșterea gradului de utilizare a infrastructurii de transport, atragerea de noi participanți pe piață și valorificarea poziției geografice a Republicii Moldova în cadrul coridorului transbalcanic de transport al gazelor naturale.

Totodată, ajustările operate asigură alinierea continuă la standardele europene în domeniu, inclusiv în ceea ce privește mecanismele de alocare a capacității, interoperabilitatea și structurile tarifare.

Hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici