main logo
34665

Noi reguli de vânzare-cumpărare a unei case: Cum vor putea achita cetățenii

Guvernarea PAS introduce noi reguli la procurarea sau vânzarea bunurilor imobile. Astfel, tranzacțiile între persoane fizice în valută străină vor fi permise o dată la trei ani.

Noi reguli de vânzare-cumpărare a unei case: Cum vor achita cetățeniiFoto: Imagine simbol

Despre aceasta a anunțat deputatul PAS, Radu Marian, pe Facebook, transmite Știri.md cu referire la newtv.md.

„Am înregistrat, împreună cu colegul Victor Spînu, un proiect de lege care să încurajeze și mai mult plățile fără numerar în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare locuințe. Așadar, în cazul tranzacționării bunurilor imobile între două persoane fizice, se va permite ca aceste tranzacții bancare/electronice să poată să aibă loc și în valută străină, o dată la trei ani. Conform datelor pe care le dispunem, 90-95% din aceste tranzacții între persoane fizice (nu ne referim la creditele Prima Casa și Prima Casă Plus),au loc în valută. Așadar, această modificare va simplifica mult procedura și va reduce cheltuielile de conversie valutară pentru cetățenii care vor face aceste tranzacții în format electronic”, scrie Marian.

Începând cu 1 aprilie 2025, achitarea în numerar (cu bani cash) a bunurilor imobile vor fi permise până la limita de 100 salarii medii de economie (1.61 milioane lei sau aproximativ 80 mii euro). Restul banilor se vor achita prin tranzacții bancare.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării