main logo
754

Negruța: E falsă impresia creată că salariile vor crește nefăcând nimic

Elementul și accentul de bază în legea privind salarizarea unitară trebuie să fie pus pe schimbarea sistemului de salarizare pentru că acest sistem trebuie să fie unul motivant pentru funcționarul public ca să-i ridice eficiența, dar și interesul de a munci în sectorul public.

Negruța: E falsă impresia creată că salariile vor crește nefăcând nimic

Însă ultimele inițiative ale Partidului Democrat din Moldova în domeniu creează impresia falsă că, nefăcând nimic, salariile vor crește cu 20, 50 sau chiar cu 90%. Declarația a fost făcută de Veaceslav Negruța, expert Transparency International Moldova, în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite Ştiri.md cu referire la IPN.

Potrivit expertului, în aprilie 2017 a fost schimbată formula și instituția responsabilă de politica salarială în sectorul bugetar a devenit Ministerul Finanțelor. Potrivit lui, sistemul unic de salarizare este un al doilea pas, primul pas fiind recensământul funcționarilor, care s-a făcut în 2011-2012. „Acum, etapa a doua și acea muncă titanică desfășurată de funcționarii pe intern și experții pe extern, din păcate, este prezentată ca o inițiativă electorală, politică”, susține Veaceslav Negruța.

De asemenea, expertul spune că schimbarea sistemului de salarizare în sectorul public nu s-a pornit într-o zi de marți, pentru că sub semnătura celor patru funcționari din Republica Moldova - premierul, ministrul finanțelor, ministrul economiei și guvernatorul BNM, încă pe data de 15 iunie curent, a fost adresată o scrisoare de intenții către Fondul Monetar Internațional precum că acest sistem unic de salarizare va fi pus în aplicare în 2019 și se va face treptat astfel ca să nu fie afectată construcția macrofinanciară. „Declarațiile care au fost făcute săptămâna trecută deja au stârnit așteptări inflaționiste, iar când va veni momentul ca oamenii să-și primească salarii poate mai mari, deja inflația va reduce o bună parte din această creștere”, spune expertul economic.

Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Alexadru Slusari, susține că dintr-o reformă întârziată, convenită cu partenerii de dezvoltare, PDM încearcă să facă un show electoral. Potrivit lui, se creează așteptări false, iar liderii de la guvernare fac declarații diferite vizavi de acest sistem nou de salarizare. În timp ce liderul PDM Vladimir Plahotniuc a declarat că niciun bugetar nu va primi salariu mai mic de 2.000 de lei, ministrul finanțelor, Octavian Armașu, spune că timp de trei ani salariul minim va crește de la 1.500 la 1.900 și că este nevoie de rectificarea bugetului pentru anul 2018. „Se creează impresia că Octavian Armașu și conducerea PDM acționează după două paradigme diferite”, spune Alexandru Slusari.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării