Munteanu a invitat membrii AmCham România să investească în Moldova
În cadrul vizitei de astăzi la București, prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România (AmCham România), axată pe consolidarea cooperării economice regionale și valorificarea oportunităților investiționale din Republica Moldova.
Foto: Guvernul Republicii MoldovaÎn cadrul discuțiilor, premierul Alexandru Munteanu a subliniat că țara noastră oferă condiții favorabile pentru dezvoltarea afacerilor, inclusiv prin valorificarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și România și a perspectivelor oferite de parcursul european, transmite Știri.md.
Totodată, șeful Executivului a încurajat companiile membre ale AmCham România să exploreze potențialul economic al Republicii Moldova și a subliniat că „statele noastre pot acționa ca o piață comună pentru investitori, capabilă să atragă proiecte de amploare”. Domeniile cu potențial ridicat sunt tehnologia informației, infrastructura, turismul.
Munteanu a mai evidențiat și măsurile promovate de Guvern pentru îmbunătățirea climatului investițional, digitalizarea serviciilor publice, modernizarea economiei și integrarea în Piața Unică a UE. Premierul Alexandru Munteanu a reiterat angajamentul de a continua reformele orientate spre creștere economică, debirocratizare și predictibilitate pentru mediul de afaceri.
România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova și principalul investitor străin, cu 300 milioane de dolari investiții și 1.744 de întreprinderi cu capital român care activează în Republica Moldova.