Moldovenii plătesc tot mai des cu cardul
Numărul total al operațiunilor efectuate cu carduri emise în Republica Moldova a ajuns la 88,9 milioane, dintre care 81,8 milioane reprezintă plăți fără numerar.

Majoritatea tranzacțiilor au fost realizate cu carduri de debit peste 80,5 milioane, în timp ce cardurile de credit au generat circa 1,2 milioane de operațiuni, arată datele Băncii Naționale a Moldovei, transmite Știri.md cu referire la bani.md.
Ca valoare, plățile fără numerar au însumat 28,87 miliarde de lei, fiind dominate de cardurile de debit, cu peste 28,2 miliarde de lei. Retragerile de numerar rămân însă consistente, cu 24,7 miliarde de lei, ceea ce indică faptul că numerarul continuă să joace un rol important în economie.
În total, valoarea tuturor operațiunilor efectuate cu carduri emise în Republica Moldova a depășit 53,5 miliarde de lei.
Datele arată și o creștere a plăților online și la distanță. Tranzacțiile fără prezența fizică a cardului au generat peste 12,2 miliarde de lei, dintre care 4,8 miliarde prin e-commerce și 7,36 miliarde prin instrumente de plată electronice cu acces la distanță (IPAD).
Pe de altă parte, cardurile emise în străinătate au fost utilizate în Republica Moldova pentru aproape 8,8 milioane de operațiuni, în valoare totală de 5,86 miliarde de lei, majoritatea fiind plăți fără numerar.
În funcție de sisteme, cardurile MasterCard domină ca valoare a tranzacțiilor, urmate de Visa, în timp ce American Express are o pondere nesemnificativă.