Moldova vrea să accelereze investițiile în energie regenerabilă și stocare
Consolidarea securității energetice și atragerea investițiilor în energie regenerabilă se află printre prioritățile Republicii Moldova. Mesajul a fost transmis de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul Energy Week Black Sea 2026, desfășurat la București în perioada 4–5 februarie.
Imagine simbolÎn cadrul evenimentului, ministrul a anunțat pregătirea unei noi licitații pentru până la 173 MW de energie eoliană terestră, care va include obligatoriu capacități de stocare a energiei în baterii. Potrivit oficialului, această măsură este necesară pentru a asigura stabilitatea sistemului energetic și integrarea mai eficientă a energiei regenerabile, transmite Știri.md.
Dorin Junghietu a subliniat că Guvernul își propune să ofere investitorilor reguli clare și previzibile, în linie cu Planul Național Integrat Energie și Climă 2025–2030 și Strategia Energetică 2050.
Totodată, ministrul a atras atenția asupra vulnerabilităților sistemului energetic, amintind de blackout-ul parțial înregistrat recent în Moldova. În acest context, el a evidențiat importanța interconexiunilor cu România pentru siguranța alimentării cu energie.
Oficialul a menționat proiectele de interconectare Vulcănești–Chișinău, Bălți–Suceava și Strășeni–Gutinaș, considerate esențiale pentru stabilitatea sistemului energetic și integrarea Moldovei în piața energetică europeană.
În final, ministrul Energiei a invitat investitorii internaționali să participe la viitoarea licitație pentru energie eoliană și stocare, subliniind că Moldova oferă oportunități reale pentru investiții în sectorul energetic.