main logo
624

Moldova va construi o instalație de distrugere a deșeurilor animaliere

Un acord ce vizează instituirea unui sistem complet de management al subproduselor de origine animalieră a fost semnat de către Ministerul Finanțelor și Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare.

Moldova va construi o instalație de distrugere a deșeurilor animaliere

Acesta prevede construcția unei instalații de distrugere/prelucrare a deșeurilor de origine animală nedestinate consumului uman, care ar facilita includerea Republicii Moldova în lista țărilor cu drept de export în Uniunea Europeană a produselor zootehnice, transmite Știri.md

De asemenea, vor fi alocate fonduri suplimentare pentru a asigura coordonarea și gestionarea eficientă a proiectului, inclusiv asigurarea continuă a auditului financiar, funcționarea mecanismului de remediere a reclamațiilor, monitorizare și evaluare și alte aspecte care permit implementarea.

Acordul privind a 3-a Finanțare Adițională pentru Proiectul „Agricultura Competitivă în Moldova MAC-P” este în valoare de 13,5 milioane de euro, iar perioada de implementare este cuprinsă între anii 2020 și 2024. 

Rata dobânzii aferentă creditului constituie la momentul actual 0,45% anual. Suplimentar este prevăzută achitarea taxei de deservire în mărime de cca 0,75 % anual.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării