point Logo
main logo
main logo
1063

Moldova și Austria discută extinderea colaborării în domeniul vamal

În cadrul vizitei de lucru la Viena, conducerea Serviciului Vamal al Republicii Moldova a avut, pentru prima dată, o întrevedere cu directorul Administrației Vamale din Austria, Anton Zeilinger. La discuții a participat și ambasadoarea Republicii Moldova în Austria și Slovacia, Victoria Roșa, reprezentant permanent pe lângă OSCE și organizațiile internaționale de la Viena.

Moldova și Austria discută extinderea colaborării în domeniul vamalFoto: customs.gov.md

Întrevederea s-a concentrat pe prioritățile cooperării vamale bilaterale, inclusiv stimularea schimburilor comerciale, intensificarea acțiunilor antifraudă și extinderea colaborării prin schimb de experiență și expertiză, în contextul parcursului european al Republicii Moldova, transmite Știri.md.

Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a evidențiat colaborarea eficientă dintre cele două instituții, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul Organizației Mondiale a Vămilor și al Uniunii Europene. Totodată, el a reiterat interesul Chișinăului pentru semnarea unui acord interguvernamental privind cooperarea și asistența reciprocă în domeniul vamal, menționând că Republica Moldova are deja astfel de acorduri cu 26 de state.

Oficialii moldoveni au apreciat sprijinul oferit de experții austrieci în consolidarea capacităților instituționale și alinierea legislației la standardele europene, inclusiv prin intermediul Ambasadei Austriei la Chișinău.

Un subiect important al discuțiilor a fost implementarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS), pentru care Austria a oferit expertiză în cadrul misiunilor de pre-monitorizare și monitorizare ale Comisiei Europene. Evaluările favorabile au contribuit la avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Convențiile privind regimul de tranzit comun și simplificarea formalităților comerciale.

Serviciul Vamal și-a exprimat, de asemenea, interesul pentru dezvoltarea schimburilor de experiență în domenii precum digitalizarea procedurilor, utilizarea echipamentelor nonintruzive de control, interoperabilitatea sistemelor IT și modernizarea infrastructurii.

La rândul său, partea austriacă a reconfirmat disponibilitatea de a continua sprijinul tehnic și expertiza necesară pentru alinierea sistemului vamal al Republicii Moldova la standardele europene și pentru implementarea angajamentelor asumate în procesul de integrare.

Autoritățile vamale de la Chișinău au subliniat că parteneriatul cu Austria contribuie la preluarea bunelor practici europene și și-au exprimat deschiderea pentru extinderea cooperării în domenii de interes comun.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici