Moldova nu are rezervate volume adiționale de gaz pentru noiembrie
Autoritățile prognozează că Republica Moldova ar putea avea cu 60% mai puțin gaz decât este necesar. Declarațiile aparțin șefei Executivului, Natalia Gavrilița.
Prim-ministra a punctat că „circumstanțele sunt dificile”. Conform ei, autoritățile întreprind măsurile necesare și caută soluții care să asigure securitatea energetică a țării, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.
„Noi deja avem cu 30% mai puțin volum decât necesarul pentru septembrie. Mai mult decât atât, deja știm că volume adiționale pentru luna noiembrie nu au fost rezervate. Dacă nu vor fi făcute rezervări de la zi la zi, pentru noiembrie vom avea cu 60% mai puțin decât necesarul. Ne aflăm în circumstanțe dificile și acționăm proporțional. Pe de o parte suntem parteneri de bună-credință, pe de altă parte suntem gata să luăm deciziile care sunt necesare pentru a asigura securitatea energetică a țării”, a declarat Gavrilița la emisiunea „Secretele Puterii”.
Șefa Cabinetului de miniștri afirmă că dacă Gazprom ne va închide robinetul, autoritățile vor intenta un proces de judecată. Actualmente, juriștii analizează eventualitatea unor posibile circumstanțe.