stiri Logo
main logo
main logo
501

Moldova exportă peste 67% în UE. Unele categorii de produse ajung în CSI

Piața CSI continuă să fie importantă pentru anumite categorii de produse din Republica Moldova, în special pentru cele agroalimentare, chiar dacă exporturile moldovenești sunt tot mai mult reorientate spre Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de secretarul general al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Inna Voicu, în cadrul unor audieri parlamentare.

Moldova exportă peste 67% în UE. Unele categorii de produse ajung în CSIColaj: point.md

Potrivit acesteia, Uniunea Europeană concentrează în prezent 67,5% din livrările externe ale Republicii Moldova, ceea ce confirmă integrarea tot mai profundă a economiei naționale în piața europeană, transmite Știri.md cu referire la logos-pres.md.

„În același timp, piețele tradiționale ale CSI rămân importante pentru anumite categorii de produse, în primul rând produsele agroalimentare”, a spus Voicu.

Oficiala a menționat că structura actuală a exporturilor reflectă încă o economie aflată în tranziție, în care produsele industriale coexistă cu cele agricole.

„Structura exporturilor reflectă o economie în transformare, în care produsele industriale, inclusiv cablurile electrice, coexistă cu produsele agricole. Cu toate acestea, nivelurile scăzute de diversificare și valoarea adăugată relativ redusă rămân principalele provocări”, a declarat secretarul general al ministerului.

Inna Voicu a atras atenția și asupra deteriorării balanței comerciale, pe care a descris-o drept una dintre provocările majore pentru economia Republicii Moldova.

Potrivit datelor prezentate, în 2025, volumul total al comerțului exterior a ajuns la 14,7 miliarde de dolari, în creștere cu 16,5% față de anul precedent. Exporturile au însumat 3,8 miliarde de dolari, în timp ce importurile au depășit 10,9 miliarde de dolari. Astfel, deficitul comercial a fost de peste 7 miliarde de dolari.

În același timp, reprezentanta ministerului a afirmat că economia dă semne de redresare. În 2025, produsul intern brut a crescut cu 2,4%, evoluție susținută de sectoare precum tehnologia informației, agricultura, construcțiile și industria prelucrătoare.

Totodată, investițiile au înregistrat o creștere de peste 16%, ceea ce, potrivit Innei Voicu, indică o consolidare a încrederii în mediul de afaceri.

logos-pres.md
Publicitatea ta poate fi aici