main logo
426

Moldova este interesată de semnarea unui Acord de comerţ liber cu UE

Moldova este interesată de semnarea unui Acord de comerţ liber cu Consiliului Asociaţiei Europene de Comerţ Liber - European Free Trade Association, din care mai face parte Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Moldova este interesată de semnarea unui Acord de comerţ liber cu UE

Despre aceasta a declarat Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) Tudor Ulianovschi în cadrul întrevederii cu ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în Moldova, cu reşedinţa la Kiev, Guillaume Scheurer.

Surse din cadrul MAEIE au relatat pentru agenţia infotag, că în contextul în care Elveţia deţine Preşedinţia Consiliului Asociaţiei Europene de Comerţ Liber, Tudor Ulianovschi a reiterat interesul de a lansa negocieri privind semnarea unui Acord de Liber Schimb cu cele 4 state, astfel încât producătorii autohtoni să poată avea acces la întreaga piaţă europeană.

Tudor Ulianovschi şi Guillaume Scheurer au subliniat dinamica ascendentă a relaţiilor bilaterale, inclusiv prin numirea noului ambasador al Republicii Moldova în Confederaţia Elveţiană, precum şi potenţialul vast de cooperare în domeniul cultural şi oportunităţile de diversificare a acestuia.

În cadrul întrevederii Ministrul Tudor Ulianovschi a apreciat activitatea Biroului elveţian pentru cooperare şi dezvoltare, sub conducerea noului director, Caroline Tissot, în ce priveşte implementarea Strategiei de cooperare cu Moldova pentru perioada 2018-2021, cu precădere iniţierea unor noi proiecte în domeniul bunei guvernări, a sistemului de asigurare universală a sănătăţii, crearea locurilor de muncă şi cooperarea între autorităţile locale şi municipale. În acest sens, a fost anunţat procesul de reînnoire a programelor dedicate diasporei, finanţate de către Biroul elveţian pentru cooperare şi dezvoltare.

La rândul său, Ambasadorul Scheurer a salutat cooperarea comercial-economică pe parcursul acestui an, asigurând autorităţile de susţinerea plenară din partea Elveţiei a dezideratului Moldova de a încheia un Acord de Liber Schimb avantajos pentru producătorii moldoveni cu cele 4 state membre ale Asociaţiei Europene de Comerţ Liber.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării