main logo
342

Moldova a exportat mărfuri în valoare de miliarde de dolari

Exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie a anului curent s-au cifrat la 238,8 milioane de dolari, cu 15,9% mai mult față de luna precedentă.

Moldova a exportat mărfuri în valoare de miliarde de dolariFoto: IPN

Din ianuarie și până în septembrie, exporturile de mărfuri au totalizat 2026,2 milioane dolari, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2018 cu 3,4%, transmite IPN.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1436,7 milioane de dolari, reprezentând 71% din totalul exporturilor. 

Cifra este în creștere cu 9,2% față de ianuarie-septembrie 2018. Reexporturile de mărfuri au însumat 589,5 milioane de dolari sau 29% din totalul exporturilor.

Exporturile destinate țărilor Uniunii Europene au însumat 1328,7 milioane de dolari, cu 2,6% mai puțin față de ianuarie-septembrie 2018. Acestea dețin o cotă de 65,6% în totalul exporturilor.

Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 14,9%, valoarea fiind de 301,8 milioane de dolari, în descreștere cu 1,6% comparativ cu ianuarie-septembrie 2018.

Totodată, au crescut exporturile în Turcia (de 2,5 ori), Elveția (de 1,5 ori), Siria (de 4,1 ori), Indonezia (de 2,9 ori), Afganistan (de 58,7 ori), Canada (de 1,8 ori), Israel (+42,8%), Malaysia (+20,8%), Taiwan, provincie a Chinei (de 2,0 ori), Egipt (de 1,9 ori) etc.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării