main logo
561

Ministrul Finanțelor: În 2022 persoane fizice vor putea tranzacționa VMS

Persoanele fizice vor putea tranzacționa în mod direct Valori Mobiliare de Stat (VMS) pe o platformă specializată, care va fi implementată de Ministerul Finanțelor.

Ministrul Finanțelor: În 2022 persoane fizice vor putea tranzacționa VMSFoto: bizlaw.md

Informația a fost oferită agenției de presă IPN de ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, ca răspuns la solicitarea referitoare la Programul de vânzare directă a VMS persoanelor fizice în Republica Moldova. „Conform Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022, platforma respectivă urmează să fie implementată până la finele anului 2022”, a precizat ministrul Finanțelor, transmite Știri.md.

„Valorile Mobiliare de Stat sunt instrumente financiare emise de către Ministerul Finanțelor, sub formă de bonuri de trezorerie și obligațiuni de stat. Acestea sunt niște împrumuturi ale statului în monedă națională, pe termen scurt și lung. Investind în VMS, persoanele fizice împrumută statului anumite sume de bani pentru sprijinirea dezvoltării economiei țării și activității investiționale, iar la scadență statul achită suma investită, plus dobânda”, a comunicat Dumitru Budianschi.

Dumitru Budianschi a explicat că „în cazul când persoana fizică investește în bonuri de trezorerie (VMS pe termen scurt), atunci va obține dobânda la scadență, iar dacă investește în obligațiuni de stat (VMS pe termen lung), va obține dobânda periodic (semestrial) sub formă de cupoane”.

Investind în VMS, persoana fizică beneficiază de garanția integrală a statului Republica Moldova. „Din momentul înființării pieței VMS, statul mereu și-a onorat obligațiile de plată pentru răscumpărarea VMS sau a dobânzilor. La ultima licitație de plasare a VMS, rata medie ponderată pentru Bonurile de trezorerie (pe termen scurt de până la un an) a constituit 7,99%, iar la Obligațiunile de stat: 2 ani – 6,97%, 3 ani – 7,00%, 5 ani – 7,50%, 7 ani – 7,00%”, a menționat ministrul finanțelor. Ținând cont de ratele dobânzilor mult mai mici la băncile comerciale, beneficiile pentru persoanele fizice care vor putea procura în mod direct VMS sunt evidente.

În prezent persoanele fizice nu pot participa în mod direct la licitațiile Ministerului Finanțelor, care sunt desfășurate de două ori pe lună – în prima și în a treia săptămână a fiecărei luni. La licitațiile respective participă 8 bănci din totalul celor 11. Cele 8 bănci comerciale intermediază servicii de procurare a VMS pentru persoane fizice, ele având statutul de dealeri primari. Licitațiile se desfășoară încă din anii ’90.

Pentru serviciile de intermediere, băncile comerciale percep un comision. Pentru a fi rentabilă tranzacționarea unor instrumente financiare ca VMS de către persoanele fizice, volumul instrumentelor procurate ar trebuie să fie cât mai mare, deoarece doar astfel este posibilă asigurarea unui profit după achitarea comisionului băncii comerciale care a intermediat tranzacția. De aceea, noua platformă va face VMS mult mai atractive persoanelor fizice.

Proiectul este implementat ca urmare a executării Hotărârii Guvernului nr. 192/2021 ,,Cu privire la aprobarea Conceptului Programului de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării