main logo
885

Ministru: Moldova nu va primi cele 100 de milioane de euro în 2018

Republica Moldova nu va reuşi să primească cele 100 de milioane de euro din asistenţa macrofinanciară a UE în anul 2018 din cauza opoziţiei.

Armașu: Moldova nu va primi cele 100 mln de euro în 2018

O declaraţie în acest sens a făcut ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, la şedinţa de miercuri a Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe.

Potrivit lui, opoziţia „a dezinformat Comisia Europeană" şi din acest motiv acordul privind acordarea asistenţei a fost semnat cu trei luni mai târziu decât era planificat, transmite Știri.md cu referire la Infotag.

„Acordul a fost pregătit pentru semnare încă în septembrie 2017. Pe baza acestui fapt, am elaborat bugetul de stat, deoarece, tehnic, reuşeam să obţinem toate cele trei tranşe în acest an", a spus ministrul.

El a spus că, potrivit acordului, tranşa poate fi acordată mai devreme de trei luni după evaluarea condiţionalităţilor, astfel că Moldova „nu reuşeşte din punct de vedere tehnic, să primească toate cele trei tranşe în acest an".

Preşedintele Partidului Socialiştilor (PSRM), Zinaida Greceanîi, a spus că, "pentru Guvern, toţi sunt vinovaţi, în afară de vinovaţii cu adevărat".

Deputatul Partidului Comuniştilor (PCRM), Oleg Reidman, a reamintit ministrului că "Comisia Europeană lucrează cu guvernarea, nu cu opoziţia".

Anterior, Ministerul Finanţelor a refuzat să prezinte presei copia scrisorii Comisiei Europene, în care se afirma că autorităţile moldoveneşti au îndeplinit condiţiile pentru acordarea asistenţei macrofinanciare, făcând referire la Legea privind secretul de stat. Ministerul consideră că furnizarea unor astfel de informaţii către mass-media "poate dăuna intereselor statului".

Republica Moldova urma să primească asistenţă macrofinanciară din partea UE încă în anul 2017, însă acordarea primei tranşe a fost amânată din cauza modificării în anul trecut a sistemului electoral, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Acordul de finanţare prevede alocarea a 100 de milioane de euro în trei tranşe - două tranşe de 30 de milioane de euro şi una de 40 de milioane de euro. Pentru a obţine fiecare tranşă, autorităţile moldoveneşti trebuie să îndeplinească o serie de condiţii - câte 10 condiţii pentru prima şi a doua tranşă şi opt condiţii pentru a treia. Autorităţile consideră că au îndeplinit toate condiţionalităţile pentru obţinerea primei tranşe.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării