main logo
702

Ministerul Economiei anunță o nouă metodă de reabilitare a drumurilor

Republica Moldova va utiliza o nouă metodă de reabilitare a drumurilor, care va permite scăderea costurilor de efectuare a lucrărilor cu până la 50%.

Ministerul Economiei anunță o nouă metodă de reabilitare a drumurilor

Despre aceasta, în ajun, a comunicat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, în cadrul unei vizite de lucru la Călăraşi, unde a avut loc prezentarea tehnologiei noi de reabilitare a drumurilor.

Surse din cadrul Ministerului au relatat pentru agenţia infotag, că potrivit noii tehnologii, materialele utilizate în reabilitarea şi construcţia drumurilor vor fi din Moldova, nefiind necesar importul acestora.

În cadrul vizitei la Călăraşi, ministrului i-au fost prezentate practicile internaţionale implementate în construcţia şi mentenanţa drumurilor, tehnologii şi utilajele noi apărute pe parcursul ultimilor ani pe piaţa mondială. Inovaţia a fost testată în raionul Călăraşi, pe o porţiune de un kilometru.

Chiril Gaburici a apreciat realizările companiei, întrucât "aceasta dezvoltă tehnologii moderne, calitative şi durabile privind construcţia şi reparaţia drumurilor".

"Utilizând metoda respectivă, în locul celei tradiţionale, drumurile din Moldova vor fi gata de două ori mai repede, vor fi construite cu materiale autohtone, şi în acelaşi timp, costurile pentru reabilitarea lor vor scădea considerabil, cu până la 50%. Îmi doresc ca practicile utilizate la nivel internaţional să fie implementate şi în Republica Moldova. Doar fiind într-un pas cu standardele internaţionale, muncind eficient, putem avea o infrastructură bună, de care să beneficieze fiecare dintre noi", a spus Chiril Gaburici.

Ministrul Economiei şi Infrastructurii a menţionat că lucrările vor fi monitorizate şi expertizate de un grup de lucru, pentru a stabili sectoarele pe care poate fi extinsă tehnologia la scară naţională.

Sursele din cadrul Ministerului au reamintim că în luna mai, Chiril Gaburici s-a întâlnit cu reprezentanţii unor companii din Germania. Ministrul a solicitat ca aceştia să aducă în ţară modele de echipamente şi tehnică performantă, care să fie antrenate în proiectul "Drumuri Bune pentru Moldova", pusă la dispoziţia drumarilor nu doar pentru a fi cumpărată, dar şi pentru chirie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării