main logo
473

Michalko: UE nu vede progres sau voinţă politică în Moldova

Autorităţile Moldovei trebuie să-şi îndeplinească angajamentele asumate la încheierea Acordului de Asociere cu UE, care presupun susţinerea principiilor democraţiei şi statului de drept, consideră şeful delegaţiei UE în RM, Peter Michalko.

Michalko: UE nu vede progres sau voinţă politică în Moldova

Potrivit agenţiei Infotag, marţi, în cadrul forumului anual privind integrarea europeană, el a spus că "Uniunea Europeană îşi menţine angajamentele în cooperarea cu Republica Moldova, însă nu vede nici progres, nici voinţă politică din partea autorităţilor moldoveneşti de a remedia situaţia pe mai multe puncte cheie, ceea ce provoacă îngrijorarea partenerilor", transmite Știri.md cu referire la Infotag.

"În primul an al mandatului meu în calitate de şef al Delegaţiei, Republica Moldova se afla în zona de atenţie sporită a UE. Şi aici este necesar să ne bazăm pe concluziile Consiliului Afaceri Externe al UE din februarie, pe cele două rezoluţii adoptate de Parlamentul European, pe declaraţiile Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, şi ale Comisarului European pentru extindere şi politică de vecinătate, Johannes Hahn. Subliniez că toate aceste opinii despre Republica Moldova nu sunt formate de anumite partide europene concrete, ci de instituţiile Uniunii Europene", a spus Michalko.

Diplomatul a subliniat că "un punct critic pentru UE în relaţiile cu Republica Moldova a fost nerecunoaşterea alegerilor de la Chişinău".

"Pentru UE sunt importante faptele, situaţia reală din Moldova. Dar, în absenţa progresului în domenii importante, a fost lansată iniţiativa de revizuire şi reducere a sprijinului financiar al UE. Uniunea Europeană va depune în continuare eforturi pentru a continua dialogul intens cu Moldova, dar vrea să vadă schimbări progresive în domeniul instituţiilor democratice şi al drepturilor fundamentale ale omului", a spus Michalko.

Potrivit lui, "UE salută succesul Republicii Moldova în economie, în sectorul bancar şi financiar, unde, într-adevăr, s-au făcut eforturi pentru stabilizare după criza fără precedent legată de furtul bancar. Salutăm succesele Republicii Moldova în relaţiile comerciale externe, datorită utilizării avantajelor DCFTA".

"Dar să nu uităm de justiţie, care are nevoie de reforme profunde. Fără o justiţie eficientă independentă, în Moldova nu va exista nici dezvoltare economică, nici încrederea cetăţenilor în guvern şi în instituţiile statului. Autorităţile trebuie să se concentreze pe investigarea furtului miliardului, pe lupta împotriva corupţiei, pe asigurarea independenţei presei, pe îmbunătăţirea climatului pentru societatea civilă. Dar, din păcate, partenerii nu văd deocamdată nicio evoluţie pozitivă în chestiunile care provoacă cea mai mare îngrijorare", a spus diplomatul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării