main logo
485

MEI a lansat Foaia de Parcurs pentru digitalizarea economiei

Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI), în contextul crizei pandemice COVID-19, a elaborat o Foaie de Parcurs privind digitalizarea economiei.

MEI a lansat Foaia de Parcurs pentru digitalizarea economiei

Scopul acesteia rezidă din necesitatea identificării a noi rezerve de creștere a activității antreprenoriale în Republica Moldova, precum și facilitarea interacțiunii la distanță dintre Guvern, comunitatea de afaceri și consumatori, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.md.

Primul proiect al acestui document a fost prezentat astăzi în cadrul unei reuniuni online a reprezentanților MEI, experților Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, asociațiilor de business, partenerilor și reprezentanților proiectelor internaționale din domeniul tehnologiilor informaționale. 

Potrivit ministrului de resort, Sergiu Railean, criza pandemică, dar și atingerea unor plafoane în abordarea tradițională a dezvoltării economice, au creat premise serioase pentru reinventarea instrumentelor de stimulare a creșterii economice. În context, ministrul a mulțumit echipei și partenerilor de proiect pentru implicare, solicitând contribuția lor pentru dezvoltarea continuă a agendei digitale.

„Digitizarea economiei este resursa principală în minimizarea efectelor unei astfel de situații de criză, odată cu dezvoltarea comerțului electronic, atât intern, cât și a exporturilor on-line. Ultimele luni au demonstrat că cel mai ușor au suportat șocul companiile care erau pregătite pe platforme digitale, prezente on-line, iar impactul economic cel mai mic a fost resimțit pe dimensiunea comunicații electronice și IT. Prin digitizare putem elimina corupția, eficientiza procesele și deveni atractivi pentru beneficiarii serviciilor și produselor noastre”, a spus Sergiu Railean.

Documentul urmează a fi consultat public pentru comentarii și propuneri. Acțiunile incluse sunt direcționate spre stimularea interacțiunii digitale Guvern-Business (G2B), Business-Business (B2B), Business-Consumator (B2C), prin facilitarea interacțiunii la distanță și promovarea serviciilor digitale pentru mediul de afaceri, stimularea utilizării instrumentelor de comerț electronic de către companii, simplificarea procedurilor vamale la exportul on-line și stimularea serviciilor poștale și de curierat, dar și promovarea și atragerea în țară a platformelor naționale și internaționale de comerț electronic prin intermediul dialogului permanent cu partenerii de dezvoltare.

Participanții au apreciat inițiativa Ministerului, dând asigurări că vor acorda tot suportul necesar în implementarea agendei de digitalizare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării