main logo
726

MDED propune noi măsuri legislative pentru protejarea bunurilor publice

Guvernul R. Moldova propune modificarea Legii privind administrarea și privatizarea proprietății publice, pentru a se asigura că bunurile statului nu ajung să fie gestionate de cei care nu respectă regulile, nu plătesc taxele, se află în conflict de interese sau sunt sub sancțiuni internaționale.

MDED propune noi măsuri legislative pentru protejarea bunurilor publiceImagine simbol

Această acțiune face parte din angajamentele asumate de Comisia Națională pentru Integrare Europeană prin Planul de măsuri pentru limitarea influenței excesive a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice, transmite Știri.md.

Totodată, inițiativa este un răspuns direct la recomandarea Comisiei Europene din 17 iunie 2022 privind deoligarhizarea și consolidarea unui stat bazat pe reguli și integritate.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), voile reglementări vor include:

  • Reguli mai clare pentru gestionarea și evidența bunurilor publice;
  • Criterii uniforme pentru vânzarea sau darea în folosință a bunurilor statului;
  • Mecanisme de control mai stricte pentru a preveni abuzurile în procesul de privatizare;
  • Implicarea mai activă a autorității centrale în coordonarea și supravegherea administrării proprietății publice, la nivel local și național.

Scopul principal al proiectului este ca procesul de privatizare să fie corect, transparent și în interesul tuturor cetățenilor, nu al unor grupuri privilegiate și reprezintă o măsură necesară pentru a proteja bunurile statului în concordanță cu standardele europene în materie de guvernare și integritate.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării