Mai mulți moldoveni aleg activități independente: Ce impozite plătesc
Numărul persoanelor fizice care desfășoară activități independente este în creștere constantă în Republica Moldova. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, până la 1 iunie, peste 6.500 de contribuabili au optat pentru acest regim fiscal, înregistrându-se o majorare de peste 240% față de anul 2022.

Mai exact, numărul contribuabililor înregistrați în acest regim a ajuns la 6.527, ceea ce reprezintă o creștere de 244,1% față de anul 2022. Reprezentanții SFS menționează că această creștere semnificativă a fost determinată în special de anularea patentei de întreprinzător, începând cu 1 iulie 2023, pentru activități precum comerțul cu amănuntul la tarabe, tonete, chioșcuri, pavilioane sau din autovehicule, transmite Știri.md.
Astfel, o bună parte dintre foștii deținători de patentă au trecut la regimul fiscal aplicabil activităților independente. Totodată, aceștia au putut beneficia și de o compensare de până la 10.000 de lei pentru amenajarea unităților comerciale, oferită prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
De asemenea, autoritățile fiscale remarcă o tendință de creștere a veniturilor realizate de acești contribuabili, precum și o majorare semnificativă a încasărilor din impozitul pe venit.
Astfel, cuantumul impozitului calculat pentru anul 2024 a constituit 20.769.230 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 514,5% comparativ cu anul 2022.