main logo
636

Mai mulți bani de la Fondul Monetar Internațional: Cum vor fi cheltuiți

Directorii executivi ai FMI au finalizat evaluarea ad-hoc a programului pentru Republica Moldova. Astfel, volumul total de finanțare a fost majorat cu circa 260,11 milioane de dolari SUA.

Mai mulți bani de la Fondul Monetar Internațional: Cum vor fi cheltuiți

Directorii executivi au decis debursarea imediată a 144,81 milioane de dolari SUA, astfel încât țara noastră să poată face față crizei cauzate de războiul din Ucraina, transmite Știri.md cu referire la Anticorupție.md.

”Frontiera Republicii Moldova a fost traversată deja de peste 400 de mii de refugiați care au părăsit Ucraina din cauza războiului. Această cifră raportată la numărul de locuitori este pe departe cea mai înaltă din regiune”, se arată în comunicatul Consiliului de directori executivi FMI.

Astfel, noua tranșă de finanțare ar trebui să acopere cheltuieli urgente legate de asigurarea balanței de plăți în contextul războiului din Ucraina. Banii vor fi direcționați și pentru acordarea suportului din partea bugetului pentru categoriile vulnerabile.

Suma totală a debursărilor în cadrul programului de 40 de luni cu FMI, aprobat în decembrie 2021, va atinge un volum de circa 795,72 milioane de dolari SUA.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării