stiri Logo
main logo
main logo
1525

Lukoil încă nu a predat statului infrastructura petrolieră de la aeroport

Compania Lukoil-Moldova nu a transmis statului infrastructura complexului petrolier de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, deși termenul suplimentar de cinci zile, acordat de autorități, a expirat.

Lukoil încă nu a predat statului infrastructura petrolieră de la aeroportFoto: moldova1.md

Directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a declarat vineri, 23 ianuarie, pentru Teleradio-Moldova, că instituția nu a recepționat până acum bunurile respective și că nu există confirmarea conformării companiei la decizia autorităților. Reprezentanții Lukoil-Moldova au refuzat să comenteze situația, transmite Știri.md.

Termenul de conformare a fost stabilit pe 16 ianuarie, după ce Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a sancționat compania pentru nerespectarea unei decizii anterioare privind revenirea activelor în proprietatea statului. Potrivit Ministerului Energiei, amenda aplicată reprezintă 5% din cifra de afaceri, dar nu depășește cinci milioane de lei.

Autoritățile reamintesc că, printr-o decizie adoptată în decembrie 2025, Lukoil-Moldova era obligată să restabilească situația existentă înainte de 2005, când a preluat infrastructura petrolieră a aeroportului contra sumei de zece milioane de lei, și să o transmită statului în termen de 20 de zile.

Pe 14 ianuarie, instituțiile publice au fost informate despre refuzul companiei de a semna actul de predare-primire, motivat prin lipsa aprobării asociatului unic, Lukoil International GmbH. Ministerul Energiei a avertizat anterior că, în lipsa conformării, vor fi aplicate gradual măsurile prevăzute de Legea nr. 174/2021 privind investițiile de importanță pentru securitatea statului.

Lukoil, companie supusă sancțiunilor internaționale, controlează aproximativ 20% din piața stațiilor de alimentare din Republica Moldova, aproape jumătate din importurile de motorină și operează circa 110 stații de carburanți. Prin subsidiara sa, Lukoil-Moldova, compania asigura anterior întreaga cantitate de kerosen utilizată de aeroport și deține rezervoare proprii pentru combustibilul de aviație.

Pentru a preveni riscul unei crize de carburant, Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a preluat gratuit operarea terminalului petrolier în data de 14 noiembrie, iar în prezent kerosenul este furnizat de companii din România.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici