Lucrările la tronsonul feroviar Prut 2 – Fălciu se apropie de final
Lucrările de reabilitare a tronsonului feroviar Prut 2 – Fălciu, dintre Republica Moldova și România, se apropie de final. Până în prezent au fost reparați și restaurați aproximativ 4 km de cale ferată combinată, iar specialiștii continuă instalarea ecartamentului european.
Foto: CFMDirectorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Serghei Cotelinic, a verificat la 20 martie 2026 stadiul lucrărilor de reabilitare a tronsonului feroviar Prut-2 (Republica Moldova) – Fălciu (România), transmite Știri.md.
Potrivit informațiilor prezentate de companie, până în prezent au fost reparate și complet restaurate circa 4 kilometri de cale ferată combinată. De asemenea, testarea tehnică a sectorului a confirmat starea bună a infrastructurii și funcționalitatea acesteia.
În prezent, specialiștii continuă lucrările de montare a ecartamentului european, pregătind rețeaua feroviară a Republicii Moldova pentru integrarea completă în standardele europene și pentru reluarea circulației trenurilor pe acest sector.
După mai multe decenii de inactivitate, reluarea circulației pe tronsonul feroviar Cantemir – Fălciu este considerată importantă pentru diversificarea rutelor de export și pentru creșterea siguranței transporturilor feroviare ale Republicii Moldova.