sporter Logo
main logo
main logo
1066

Lucrările la podul și pasajul de pe M5 au fost finalizate. Cât a costat reparația

Administrația Națională a Drumurilor anunță recepția la terminarea lucrărilor de reparație a unui pod de șosea și a unui pasaj de pe drumul expres M5 Frontiera cu România – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – Frontiera cu Ucraina, în apropierea localității Cimișeni, raionul Criuleni. Lucrările au început în decembrie 2024 și au fost finalizate în decembrie 2025, din Fondul Rutier.

Lucrările la podul și pasajul de pe M5 au fost finalizate. Cât a costat reparațiaFoto: AND

Obiectivele sunt amplasate la kilometrii 289,130 și 289,440 ai traseului M5, transmite Știri.md.

Podul de la km 289,130 are o lungime de 113,716 metri și o lățime totală de 12,40 metri. Construcția este alcătuită din cinci deschideri, fiecare de câte 21 de metri.

Pasajul de la km 289,440 are o lungime de 108,58 metri și o lățime de 12,40 metri. Acesta este format din trei deschideri, fiecare de câte 33 de metri.

Potrivit instituției, proiectul a inclus lucrări de reparație atât la suprastructura, cât și la infrastructura celor două obiective. Au fost remediate elementele degradate, a fost reparată calea de rulare, a fost așternut stratul de hidroizolație, iar grinzile și rosturile de îmbinare au fost reparate.

Totodată, au fost montate parapete de siguranță și parapete pietonale, au fost executate lucrări de consolidare și a fost amenajat sistemul de evacuare a apelor pluviale.

Valoarea contractuală a lucrărilor a fost de aproximativ 36.406.916,40 lei, bani alocați din mijloacele Fondului Rutier.

Podul și pasajul din apropierea localității Cimișeni, raionul Criuleni, au fost construite la mijlocul anilor 1970.

Administrația Națională a Drumurilor precizează că, odată cu finalizarea intervențiilor, circulația pe aceste obiective rutiere se va desfășura în condiții mai bune de siguranță, confort și fluență.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici