main logo
1710

Licitația de la Aeroportul Chișinău: APP anunță că vrea să schimbe legea

Licitația pentru arenda spațiilor din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) va fi relansată cu ajustarea condițiilor de participare, pentru a atrage mai multe companii internaționale cu renume.

Licitația de la Aeroportul Chișinău: APP anunță că vrea să schimbe legea

Prin urmare, Agenția Proprietății Publice (APP) va recomanda Aeroportului să includă în documente explicații suplimentare și detaliate ale criteriilor de participare, fără a lăsa loc de interpretări, transmite Știri.md

Se va mai recomanda reducerea numărului de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea de la 10 la 7, dar și divizarea licitației în două loturi distincte, pe domenii, un lot pentru Travel Retail (magazine) și un alt lot pentru Food and Beverages (restaurante).

„Se va propune extinderea termenului de transmitere în chirie a spațiilor de la trei la cinci ani pentru compania câștigătoare. Menționăm că termenul de trei ani prevăzut inițial în Caietul de sarcini este bazat pe normele legale existente. Pentru a exclude limitarea actuală de maximum trei ani de contract în locațiunea spațiilor din cadrul aeroportului, APP va veni către Parlament cu propuneri de ajustare a legii, pentru a include Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile (interzise) de privatizare. Această modificare, de asemenea, va garanta că AIC va rămâne în proprietatea statului pe viitor”, informează Agenția Servicii Publice.

Termenul de inițiere a licitației va curge din momentul modificării legislației cu privire la bunurile nepasibile de privatizare.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării