main logo
2978

Leova și Strășeni: ANRE a aprobat tarife noi la apă și canalizare

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi noi tarife la serviciile de alimentare cu apă și canalizare pentru localitățile Leova și Strășeni.

Leova și Strășeni: ANRE a aprobat tarife noi la apă și canalizareColaj: Știri.md

La Leova, consumatorii casnici vor plăti 22,98 lei pentru un metru cub de apă, în creștere cu 4,85 lei față de tariful anterior. Tariful pentru serviciile de canalizare va rămâne neschimbat, la 12,41 lei/metru cub, transmite Știri.md cu referire la bani.md.

Pentru consumatorii non casnici, tariful la apă rămâne stabil, la 30 de lei/metru cub, însă canalizarea se va ieftini ușor – 29,74 lei/metru cub, cu 0,40 lei mai puțin față de nivelul anterior.

În schimb, la Strășeni, tarifele scad vizibil. Atât consumatorii casnici, cât și cei non casnici vor achita 20,73 lei/metru cub de apă, cu 1,29 lei mai puțin. Serviciile de canalizare vor costa 11,01 lei/metru cub – în scădere cu 1,92 lei pentru casnici și cu 12,9 lei pentru consumatorii non casnici.

Noile tarife au fost stabilite în urma solicitărilor operatorilor și în conformitate cu metodologia de calcul aprobată de ANRE, urmând să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării