La Chișinău începe Congresul Mondial al Viei și Vinului: Agenda evenimentului
Astăzi, 16 iunie, începe Congresul Mondial al Viei și Vinului, care se desfășoară în premieră în Republica Moldova. La eveniment sunt așteptați peste 500 de participanți, cercetători, viticultori, oenologi, producători și decidenți politici din 51 de țări membre ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV). Printre aceștia se numără John Barker, director general al OIV, Yvette van der Merwe, președinta OIV, Ludmila Catlabuga, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare și alții.

La Congres vor participa și experți din Republica Moldova, care vor prezenta cele mai recente studii și rezultate ale cercetărilor aplicate în viticultură și vinificație, contribuind astfel la promovarea expertizei științifice locale pe plan internațional, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Congresul se va axa pe tema: „Trasarea viitorului vinului: Îmbrățișarea rezilienței, creșterea valorii, încurajarea inovației”. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate patru paneluri de discuții, în cadrul cărora vor fi abordate peste 300 de teme de importanță mondială din sector. Dintre acestea, 29 vor fi prezentate de cercetători moldoveni din domeniul viticulturii și sectoarelor conexe.
Agenda și programul științific al evenimentului pot fi consultate AICI.
Sesiunile de discuții vor avea loc pe 16, 17 și 18 iunie, la Palatul Republicii din Chișinău și maib park. Pe lângă acestea, vor avea loc mai multe vizite tehnice la cele mai renumite vinării din Republica Moldova și o cină festivă.
Pachetele de participare pot fi procurate online, pe site-ul oficial al Congresului.
Tot cu ocazia evenimentului, Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău va fi amenajată cu zone foto și compoziții artistice tematice, iar pe Aleea Clasicilor va fi prezentată o expoziție cu cele mai reprezentative soiuri de viță-de-vie pentru țara noastră. Totodată, în prima zi a Congresului, 15 vinării din țară vor avea posibilitatea să prezinte în fata experților internaționali produsele vitivinicole care au obținut numeroase premii la concursuri internaționale.
Evenimentul este organizat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). Republica Moldova este membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului din 3 aprilie 2001, fiind prima țară din CSI care a aderat la OIV. În 2024, Organizația Internațională a Viei și Vinului a marcat 100 de ani, iar congresul din Moldova deschide cel de-al doilea centenar al organizației.