main logo
954

IT sau agricultură? Cine câștigă cel mai bine în R. Moldova

Angajații din domeniul tehnologiilor informaționale primesc cele mai mari salarii din Republica Moldova, în timp ce la polul opus se situează salariații din agricultură, silvicultură și pescuit. Diferențele sunt firești, spun experții, fiind dictate de ponderea economică a sectoarelor și de regulile pieței.

IT sau agricultură? Cine câștigă cel mai bine în R. MoldovaImagine simbol

Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), în primul trimestru al anului curent, salariul mediu brut în sectorul IT a fost de 33.818 lei, iar în agricultură - 9.244 lei, adică de aproape patru ori mai mic. Expertul economic Iurie Gotișan, director de program la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, explică discrepanța prin mai mulți factori: natura sezonieră a muncii în agricultură, investițiile reduse în acest sector, dar și nivelul înalt al muncii nedeclarate, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.

„Salariile din agricultură sunt mai mici inclusiv din cauză că sectorul contribuie cu puțin peste 8% la PIB. În schimb, domenii precum cel financiar, IT și energetic fac parte dintr-un conglomerat de servicii care reprezintă peste 70% din PIB-ul național”, a declarat Gotișan.

Potrivit acestuia, diferențele salariale reflectă regulile pieței: „Așa cum aceste sectoare sunt ghidate de cerere și ofertă, e firesc ca și nivelul salariilor să fie proporțional cu importanța și contribuția economică.”

Datele BNS mai arată că salariul mediu brut pe economie, în perioada ianuarie - martie, a fost de 14.567 lei, în creștere cu 10,6% față de aceeași perioadă din 2024. Cu toate acestea, în comparație cu ultimul trimestru al anului trecut, salariul a scăzut cu aproximativ 3%. Ajustat la indicele prețurilor de consum, câștigul salarial real s-a majorat cu 1,7%.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării