Ioniță: Piața imobiliară din Chișinău intră în declin. Investitorii au dispărut
Expertul economic Veaceslav Ioniță explică că piața imobiliară din municipiul Chișinău traversează o perioadă de contracție accentuată. Mai exact, el menționează că datele din primul trimestru al anului 2026 confirmă o „frânare bruscă” a sectorului.
Imagine simbolPotrivit lui Ioniță, în primele trei luni ale anului au fost tranzacționate aproximativ 2.240 de apartamente, de peste două ori mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025. La nivel anualizat, volumul total ajunge la circa 11.500 de tranzacții – cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, transmite Știri.md.
Pentru comparație, în anii considerați favorabili piața depășea 20.000–24.000 de tranzacții, iar în perioada de vârf istoric ajungea la aproape 38.500.
Potrivit expertului, piața trece printr-o schimbare structurală majoră. Un prim semnal este dispariția investitorilor, care anterior susțineau o parte importantă a cererii.
Această retragere este explicată prin restricțiile privind plățile în numerar și înăsprirea verificării provenienței banilor, factori care au determinat o reacție rapidă a capitalului.
Un alt fenomen remarcat este creșterea dependenței de credit. Pentru prima dată, aproape 70% din tranzacțiile imobiliare sunt realizate prin ipotecă.
„În piață au rămas aproape exclusiv consumatorii finali, iar aceștia nu vin cu bani lichizi, ci cu credite”, explică Ioniță.
Expertul mai observă o schimbare importantă în structura pieței la nivel național. Dacă anterior Chișinăul genera 60–70% din tranzacții, în prezent ponderea a scăzut sub 50%, ceea ce indică o diminuare generalizată a activității, nu doar la nivelul Capitalei.
Analiza datelor arată că piața nu se află doar într-un declin temporar, ci într-un proces de transformare.
„Piața s-a curățat de capitalul speculativ, a rămas cererea reală, limitată de venituri, iar creditul a devenit principalul motor”, susține expertul.
În aceste condiții, volumul tranzacțiilor a scăzut semnificativ, iar dinamica sectorului s-a schimbat.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, piața imobiliară nu a dispărut, dar s-a reorientat.
„Piața imobiliară nu a dispărut, dar s-a întors la esență – de la investiție la necesitate. Iar când o piață trăiește doar din necesitate, nu din capital, ea nu mai crește rapid. Ea supraviețuiește”, a conchis expertul economic.