main logo
595

Interconectarea energetică cu România, o utilitate de interes național

Cabinetul de miniștri a aprobat instituirea Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene de transport al energiei electrice Vulcănești–Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești.

Interconectarea energetică cu România, o utilitate de interes național

Lucrările fac parte din proiectul „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza I”, estimat la circa 240 milioane de dolari, despre care se vorbește deja de șase ani și ceva, dar de abia prinde contur, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.  

Pentru finanțarea lucrărilor, în ultimii trei ani a fost încheiate mai multe acorduri de  împrumut: dintre Republica Moldova și BERD în sumă de 80 milioane de Euro; Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și BEI în sumă de 80 milioane de Euro; dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) în sumă de 47,9 milioane de Euro și, respectiv - 13,1 milioane de Euro; precum și Acordul de Grant dintre Republica Moldova, Moldelectrica şi BERD în sumă de 39,9 milioane Euro.

Proiectul prevede construcția unei linii aeriene de transport a energiei electrice (LEA) de 400 kV și cu o lungime de aproximativ 158 km pe direcția Vulcănești–Chișinău.

Aceasta va traversa teritoriul a 35 de localități din 9 regiuni ale țării, inclusiv UTA Găgăuzia și municipiul Chișinău. Totodată, vor fi modernizate și extinse stațiile electrice SE Chișinău 330 kV și SE Vulcănești 400 kV.

Potrivit Ministerului Economiei, comisia creată va organiza ședințe de lucru în teritoriu, cu reprezentanții autorităților publice locale de nivelul I și II, pe a căror rază teritorială se vor desfășura lucrările de utilitate publică. Fiecare președinte de raion și primar din localitățile menționate se vor expune asupra obiectelor ce urmează a fi amplasate nemijlocit pe teritoriul unităților teritoriale.

Interconectarea asincronă a rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România reprezintă un pas important pentru țara noastră în direcția integrării Republicii Moldova în piața europeană unică de energie. Aceasta va oferi un nivel sporit de securitate prin diversificarea surselor de aprovizionare cu energie, creând un mediu concurențial favorabil pe piața țării, ceea ce în consecință va oferi un preț redus pentru consumatorii finali.

Amintim că 10 companii din România, Turcia, China, Rusia, India și Kazahstan au depus oferte la licitația internațională pentru procurarea serviciilor de proiectare, construcție și montaj a Liniei electrice aeriene (LEA) de 400 kV dintre Vulcănești și Chișinău.

Proiectul prevede construcția unei noi linii de înaltă tensiune de 400 kV Vulcănești - Chișinău de aproximativ 158 kilometri, iar perioada construcției este estimată la circa 42 luni de la semnarea contractului. Deocamdată nu a fost anunțat câștigătorul aceste licitații.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării