main logo
641

În Transnistria, starea de urgență în economie e prelungită până la 1 decembrie

În Transnistria, starea de urgenţă în economie a fost prelungită până la 1 decembrie. După cum transmite Infotag, această decizie a fost luată marţi, în cadrul unei şedinţe a consiliului de securitate al republicii nerecunoscute.

În Transnistria starea de urgență în economie a fost prelungită

Directorul Moldavskaia GRES, Valentin Trubceanin, a remarcat că în prezent nu există probleme cu aprovizionarea cu energie electrică a Transnistriei, transmite Știri.md cu referire la Infotag.

Participanţii la întâlnire au remarcat că în ajun SA "Moldovagaz" a notificat Tiraspolul cu privire la limitarea aprovizionării cu gaze naturale a regiunii transnistrene la 69 de milioane de metri cubi pe lună. În acest sens, administraţia regiunii intenţionează să apeleze la Gazprom, precum şi la preşedintele Rusiei, Duma de stat şi Consiliul federaţiei cu o cerere de asistenţă şi aprovizionare suplimentară cu gaze.

În cadrul şedinţei s-a remarcat că sunt necesari aproximativ 100 de milioane de metri cubi de gaz pe lună pentru asigurarea populaţiei, infrastructurii sociale şi industriei din Tranistria, iar încă 90 de milioane de metri cubi sunt necesari pentru a genera la Moldavskaia GRES energia electrică ce era furnizată către malul drept al Nistrului.

Membrii consiliului de securitate de la Tiraspol au remarcat că, "prin acţiunile sale, Moldova a încălcat grav acordul existent între Moldovagaz şi Gazprom, conform căruia din 171 de milioane de metri cubi de gaze furnizaţi Moldovei, 118 milioane de metri cubi ar trebui să fie livraţi în Transnistria". Participanţii la întâlnire au calificat "acţiunile restrictive unilaterale" ale Republicii Moldova ca fiind "fără precedent şi perfide", subliniind că în acest fel "întreaga industrie a Transnistriei şi bunăstarea economică a regiunii sunt puse în pericol".

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării