point Logo
main logo
main logo
697

În primele trei luni, datoria de stat a crescut de şase ori mai rapid decât în 2025

La situația din 31 martie 2026 soldul datoriei de stat interne şi externe a constituit 142,62 miliarde de lei, conform datelor Ministerului Finanțelor. Astfel de la începutul anului datoria de stat internă şi externă s-a majorat cu 9,84 miliarde de lei, de cinci-şase ori mai rapid decât în primele trei luni din 2025 şi aceeaşi perioadă din 2024.

În primele trei luni, datoria de stat a crescut de şase ori mai rapid decât în 2025Foto: logos.pres.md

Doar în luna martie datoria de stat internă şi externă a crescut cu circa 4,6 miliarde de lei. Saltul s-a datorat în special intrării în conturile Ministerului Finanţelor a celor circa 200 milioane de euro, asistenţă a Uniunii Europene din cadrul Planului de creştere, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Conform datelor Ministerului Finanțelor, creșterea datoriei de stat în ianuarie-martie 2026 a fost determinată de creșterea datoriei de stat interne cu 4,1 miliarde de lei (+7,9%) - de la circa 52 miliarde de lei (la sfârșitul lunii decembrie 2025) la aproxamativ 56,1 miliarde (la sfârșitul lunii martie 2026), precum și de creșterea datoriei de stat externe, exprimată în lei, cu 5,74 miliarde de lei (+7,1%) - de la 80,78 miliarde la 86,52 miliarde de lei.

În același timp, ponderea datoriei de stat în PIB la sfârșitul lunii martie 2026 a fost estimată la 36,8% (în condiţiile în care produsul intern brut pentru 2026 este estimat la 387,2 miliarde lei) față de 37,4% la sfârșitul lunii decembrie 2025 (PIB-ul estimat pentru 2025 este de 353,52 miliarde lei).

În perioada ianuarie-martie 2026 pentru deservirea datoriei de stat interne au fost cheltuite circa 697,2 milioane lei, iar pentr serviciul datoriei de stat externe - aproximativ 375,8 milioane lei. Astfel serviciul datoriei de stat interne costă de aproape două ori mult mai decât al celei externe. În aceeaşi perioadă din anul trecut serviciul datoriei de stat interne a necesitat circa 

Anul trecut serviciul datoriei de stat interne a necesitat circa 354 milioane lei, în timp ce serviciul datoriei de stat externe - aproape 454 milioane lei.

Amintim că, datoria de stat a Moldovei în 2025, comparativ cu 2024, a crescut cu 11,38 miliarde de lei (+9,4%) și a ajuns la 132,78 miliarde de lei la sfârșitul lunii decembrie.

 În Legea bugetului de stat pentru anul 2026 este prevăzut că la situația din 31 decembrie 2026, datoria de stat internă nu va depăși suma de 63,07 miliarde de lei, iar datoria de stat externă – 92,97 miliarde de lei (echivalentul a 5.211,1 milioane de dolari), adică datoria de stat totală nu ar urma să depăşească 156,04 miliarde de lei..

Totodată se prevede că soldul garanțiilor de stat externe nu va depăși suma de 3,4 miliarde de lei (echivalentul a 170 milioane de euro), iar soldul garanțiilor de stat interne nu va depăși suma de 5,50 miliarde de lei.

mold-street.com
Publicitatea ta poate fi aici