În Chișinău a apărut în vânzare ridichea: 60 de lei kilogramul
Odată cu venirea primăverii, piața de fructe și legume bucură cumpărătorii cu noutăți săptămânal.

Săptămâna aceasta a apărut în vânzare, la Piața Centrală din Chișinău, prima ridiche cultivată în Moldova, transmite Știri.md.
Prețurile, însă sunt destul de mari - 60 de lei kilogramul.
La piață poate fi găsită și varză tânără, până acum se găsea doar importată. Costul unui kilogram este în medie de 28 de lei.
Conopida și dovlecelul costă în medie 40 de lei kilogramul, roșiile - 50 de lei, castraveții - 65 de lei.
Vânzătorii propun și un asortiment mare de verdețuri: ceapă (10 lei la 100 gr), spanac (8 lei), rucola (7 lei), pătrunjel (8 lei), mărar (5 lei), leuștean (10 lei).
Prețul căpșunilor nu s-a schimbat - 110 lei kilogramul. Afinele se vând cu 380 de lei. Un avocado costă 140 de lei.
Totodată, zece ouă de găină costă 20 de lei, cel mai ieftin preț, iar cele mai scumpe sunt 28 de lei.
Scrie un comentariu