În China au fost vândute vinurile din Moldova. Prezentarea, pe TikTok
La iniţiativa Ambasadei Chinei în Republica Moldova, în China a avut loc o prezentare şi vânzare a vinurilor moldoveneşti în formatul unei transmisiuni în direct pe platforma Douyin (TikTok).
Potrivit Infotag, misiunea diplomatică a relatat pe reţelele de socializare că reprezentantul Oficiului naţional al viei şi vinului, Parascovia Ignat, şi prim-secretarul Ambasadei Republicii Moldova în China, Igor Fondos, i-au informat pe cei interesaţi despre cultura vinului şi turismul vinicol din Moldova, iar managerii cramelor din Moldova au vorbit despre producţia de vinuri şi activităţile companiilor, precum şi cooperarea cu China, transmite Știri.md.
Peste 3.000 de fani chinezi au participat la transmisiunea live de pe Douyin, iar vânzările au ajuns la 100.000 de yuani (15.000 USD) în ziua transmisiunii în direct.