Igor Grosu, desemnat „Cavaler al Vinului” la ediția aniversară a Vernisajului
Cea de-a 25-a ediție a Vernisajului Vinului a reunit 66 de vinării din Republica Moldova, dintre care 23 de mici producători, și peste 500 de vinuri oferite spre degustare. În cadrul evenimentului, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a primit distincția „Cavaler al Vinului”, acordată pentru promovarea și susținerea Vinului Moldovei.
Foto: Oficiul Național al Viei și VinuluiEdiția de primăvară a evenimentului s-a desfășurat sub sloganul „Vernisajul Vinului. Mândria Noastră” și a pus accent pe vinurile albe, spumante și rosé, specifice sezonului primăvară-vară. Organizatorii au evidențiat în special vinurile produse din soiuri indigene, precum Feteasca Albă, Feteasca Regală și Feteasca Neagră rosé, transmite Știri.md.
Potrivit organizatorilor, ediția aniversară a fost dedicată atât progreselor industriei vitivinicole, cât și oamenilor care au contribuit la consolidarea imaginii Vinului Moldovei de-a lungul anilor. Vizitatorii au avut ocazia să descopere vinuri produse atât de vinării consacrate, cât și de producători aflați la început de drum.
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că sectorul vitivinicol rămâne unul strategic pentru Republica Moldova, contribuind la dezvoltarea economică, crearea locurilor de muncă și promovarea imaginii țării peste hotare. Oficialul a subliniat că numărul mare de vinării și diversitatea vinurilor prezentate demonstrează evoluția industriei și reziliența producătorilor moldoveni.
Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi, a afirmat că Vernisajul Vinului a contribuit, de-a lungul anilor, la apropierea vinificatorilor de consumatori și la dezvoltarea culturii vinului în Republica Moldova. Potrivit acestuia, prima ediție a evenimentului, organizată în 2011, a reunit 20 de producători, iar fiecare ediție ulterioară a adus un număr mai mare de participanți și vinuri prezentate.
Unul dintre momentele principale ale ediției aniversare a fost acordarea distincției „Cavaler al Vinului” președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Distincția este oferită persoanelor care au contribuit la promovarea, susținerea și consolidarea imaginii Vinului Moldovei și evidențiază importanța industriei vitivinicole pentru economia și patrimoniul cultural al țării.
Organizatorii au precizat că ediția cu numărul 25 a Vernisajului Vinului deschide seria evenimentelor dedicate Vinului Moldovei din 2026 și face legătura cu Ziua Națională a Vinului, care va ajunge, la rândul său, la cea de-a XXV-a ediție.
![]()
![]()
![]()