Hotelul Dacia a ajuns sub controlul unei companii petroliere
Hotelul Dacia (de patru stele), situat în centrul istoric al Capitalei, și-a schimbat proprietarul. Noul deţinător este compania locală Naftatrans SRL (controlată de Miroslav Scurtu - 80% şi Alexei Prozorov - cu 20%) - unul dintre cei mai mari jucători de pe piața produselor petroliere din Moldova, potrivit LogosPress.md.

Deşi tranzacţia a avut loc încă în luna mai 2023, despre ea s-a aflat abia acum, pentru că foştii şi actualii proprietari au preferat să nu afişeze operaţiunea, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.
Planurile noilor proprietari
"Spre deosebire de hoteluri din Chișinău precum Fortuna Hotel, Stella de Lux, Tip Top, Klassik Hotel, Club Royal Park, Weekend Boutique Hotel, care au fost scoase la vânzare în mod deschis, cu prețurile indicate, intențiile proprietarilor Dacia nu au fost făcute publice", scrie Logos.Press.
Potrivit publicaţiei, valoarea tranzacției încă nu este cunoscută, dar citează surse din mediul hotelier, care susţin că Hotelul Dacia a fost vândut cu aproximativ 3,5 milioane de euro.
Noii proprietari însă nu vor să vorbească despre valoarea tranzacţiei. "Conform condiţiilor contractului între cumpărător şi vânzător, nu vă putem oferi detalii referitoare la preţul contractat, cum nu am oferit nimănui până la moment", a declarat pentru Mold-Street.com Miroslav Scurtu, director comercial şi asociat cu 80% la Naftatrans SRL.
Potrivit lui Miroslav Scurtu, scopul achiziţiei este "diversificarea businessului". "Benzinărie nu va fi în locul hotelului - asta vă garantăm. În planuri este renovarea hotelului", a precizat omul de afaceri.
Totodată, el a menţionat pentru Mold-Street.com că încă nu este clar dacă va fi franciză internaţională sau hotelul va fi administrat de către o echipă creată de noii proprietari. "Dar este clar că va fi un hotel contemporan, cu rata de întoarcere a clienţilor mare", a mai spus Miroslav Scurtu.
"Planificăm startul renovărilor în a doua jumătate a anului 2024, dar în condițiile dificile în regiune e greu ceva de prognozat", a adăugat omul de afaceri.
Cine au fost anterior proprietarii hotelului
Datele publicate de Agenţia Servicii Publice relevă că, la începutul acestui an, proprietar în acte era firma Euro Bio Nature SRL (cunoscută mai mult ca prestator de servicii de teste medicale rapide), deţinută de Igor Casapu.
La mijlocul lunii ianuarie 2023, Euro Bio Nature SRL vinde hotelul Dacia firmei Milleyson Holdings Limited din Cipru, beneficiar al căreia apare omul de afaceri ucrainean Valerii Gorbatiuk.
Acesta a figurat ca beneficiar şi al firmei care în 1999 a privatizat Hotelul Dacia, pentru care a plătit la momentul cela 20,15 milioane de lei (1,8 milioane de dolari la cursul de atunci). Este adevărat că în 2003, după venirea la putere a comuniştilor, Hotelul Dacia a fost naţionalizat, dar statul Republica Moldova a pierdut procesul la CEDO. Astfel că, în 2009, Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să returneze Hotelul Dacia investitorului.
La finele lunii mai 2023, Milleyson Holdings Limited din Cipru a vândut deja hotelul Dacia firmei Naftatrans SRL.
Menţionăm că Naftatrans este unul dintre cei mai mari importatori şi exportatori de produse petroliere. Astfel, anul trecut a fost al şaselea importator de produse petroliere în Republica Moldova (după Lukoil Moldova, Rompetrol-Moldova, Petrom-Moldova, Danube Logistics şi Avante) şi al doilea exportator/reexportator de carburanţi după Danube Logistics.