main logo
19654

Harta salariilor în Europa: Moldova e la coada clasamentului

În Republica Moldova se câștigă cel ma mic salariul din Europa, echivalentul a patru euro/oră (12.354 de lei salariul mediu pentru anul 2023), dacă ar fi inclusă în clasament.

Harta salariilor în Europa: Moldova e la coada clasamentuluiImagine simbol

Visual Capitalist a realizat o hartă “termică” care reprezintă salariul mediu orar (în euro), în Europa. Cu cât nuanța este mai albastră, cu atât salariul orar este mai mare. Aceasta este realizată pe baza datelor Eurostat privind costul forței de muncă, ce includ salarii și sporuri/ indemnizații, transmite Știri.md cu referire la bani.md.

Luxemburg, capitala serviciilor financiare din Europa, are cel mai mare salariu mediu (47,2 euro/oră) de pe continent. Țara are, de asemenea, cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume. Danemarca și Norvegia din Scandinavia au, de asemenea, salarii bune (42 euro/oră), deși Suedia (26 euro/oră) se situează mai degrabă la mijlocul clasamentului.

“Tendințele generale indică faptul că Europa de Nord și de Vest au salarii medii mai mari decât Europa de Sud și de Est, ceea ce reflectă diferențele dintre economii, bogăție și costul vieții”, notează Visual Capitalist.

Bulgaria înregistrează cel mai mic salariu mediu din acest set de date, de 8 euro/oră. Cu 10,4 euro pe oră,România se situează în acest clasament pe penultimul loc, aproape de media din Letonia, care are un salariu mediu pe oră de 10,7 euro. Ceva mai bine plătiți sunt ungurii (11 euro/ oră) și polonezii (11,9 euro/oră). Acest indicator a crescut ușor și în România, de la 8 euro/ oră în 2021 și 9 euro în 2022, după cum arată datele Eurostat.

Eurostat: Decalaje semnificative între statele UE

Costurile medii orare maschează decalaje semnificative între statele membre ale Uniunii Europene, notează Eurostat, în cele mai recente date, publicate luna trecută. Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori. Cele mai scăzute costuri orare cu forţa de muncă au fost înregistrate anul trecut în Bulgaria (9,3 euro), România (11 euro) şi Ungaria (12,8 euro), iar cele mai ridicate în Luxemburg (53,9 euro), Danemarca (48,1 euro) şi Belgia (47,1 euro), potrivit datelor publicate de Eurostat.

Costurile medii orare cu forţa de muncă în întreaga economie erau estimate anul trecut la 31,8 euro în UE şi la 35,6 euro în zona euro, comparativ cu 30,2 euro în UE şi 34 euro în zona euro, în 2022.

Sectoarele din Moldova au avut cele mai mari salarii în trimestrul patru al anului 2023?

  • informații și comunicații– 31.400 lei;
  • activități financiare și de asigurări – 25.700 lei;
  • producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 19.600 lei;
  • alte servicii – 16,8 mii lei;
  • sectorul administrație publică, apărare și asigurări sociale – 15.600 lei.

Unde sunt cele mai mici salarii?

  • activități de cazare și alimentație publică – 8.200 lei;
  • agricultură, silvicultură și pescuit – 8.800 lei;
  • activități de servicii administrative și activități de servicii suport – 9.700 lei;
  • artă, recreere și agrement – 10.000 lei;
  • operațiuni cu bunuri imobile – 10.400 lei.

Pe parcursul anului, numărul mediu al salariaților a crescut cu 0,6%.

Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în:

  • activități de cazare și alimentație publică – cu 26%;
  • comerț cu ridicata și cu amănuntul; 
  • întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor – cu 5,5%;
  • informații și comunicații – cu 4,8%.

Cele mai semnificative descreșteri s-au înregistrat în activitățile:

  • industria extractivă – cu 8,7%;
  • tranzacții imobiliare – cu 7,3%.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării