10 august, 10:18
217
0
Guvernul va contracta un credit de urgență pentru a ajuta agricultorii
10 august, 10:18
217
0

Guvernul Republicii Moldova va contracta un credit de urgență de la Banca Mondială pentru agricultorii moldoveni.

Foto: agora.md

După ședința avută astăzi cu primul ministrul și șeful Legislativului, președintele Igor Dodon a declarat că pentru a compensa pierderile înregistrate de agricultori în acest an, Cabinetul de miniștri va contracta un credit special de la Banca Mondială, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

„Avem nevoie de un credit de urgență de la Banca Mondială pentru a ajuta agricultorii. Colegii de la Guvern vor avea în următoarele zile consultații cu reprezentanții acestei bănci. Trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm pe agricultori, altfel nu vor supraviețui până la sfârșitul anului”, a spus Dodon.

Potrivit șefului statului, agricultorii moldoveni trec printr-o criză fără precedent. „Avem o secetă neobișnuită, care a afectat atât culturile din prima grupă, cât și pe cele din a doua. Guvernul a oferit câte o mie de lei la hectar suport pentru culturile din prima grupă - sunt 200 mii de hectare de culturi de prima grupă afectate. Sunt periclitate 500 mii de hectare de culturi din grupa a doua, pentru care vom oferi compensare. În acest moment se face evaluarea ca să vedem nivelul de afectare”, a precizat președintele.

Potrivit estimărilor oficiale, din cele aproape 415.000 de hectare semănate în toamnă cu culturi cerealiere din prima grupă, în jur de 200.000 de hectare au fost afectate de secetă în proporție mai mare de 60%. 

Pentru această suprafață s-au alocat anterior 200 milioane de lei - 100 milioane de lei din Fondul de Subvenționare a Agriculturii și 100 de milioane din Fondul de Intervenție a Guvernului – pentru a acorda suport agricultorilor.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter