Guvernul își propune să armonizeze fiscal cele două maluri ale Nistrului până în 2030
Autoritățile de la Chișinău intenționează să elimine diferențele fiscale dintre cele două maluri ale Nistrului până în 2030, printr-un proces etapizat de armonizare și prin lansarea unui Fond de convergență, programată pentru luna august curent. Mecanismul urmărește integrarea treptată a regiunii transnistrene în circuitul economic național.
Foto: moldova1.mdPotrivit ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, actualul sistem fiscal generează dezechilibre majore între agenții economici din cele două regiuni, ceea ce impune stabilirea unui calendar clar de ajustare, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
În acest sens, Guvernul a avizat, în ședința din 25 martie, un proiect de lege care fixează termenul de 1 ianuarie 2030 pentru uniformizarea politicilor fiscale, astfel încât companiile să activeze în condiții egale, indiferent de regiune.
Oficialul a explicat că, în prezent, există diferențe semnificative în regimul de impozitare, în special la importuri. Agenții economici din regiunea transnistreană nu achită TVA și accize pentru mărfurile importate direct, în timp ce companiile de pe malul drept suportă aceste costuri. În același timp, livrările de pe malul drept spre cel stâng sunt taxate, ceea ce generează pierderi și pentru operatorii economici din stânga Nistrului.
Pentru corectarea acestor distorsiuni, autoritățile propun o armonizare graduală, care va include mecanisme funcționale de restituire a TVA și accizelor. Măsura ar urma să fie aplicată inclusiv agricultorilor de pe ambele maluri.
Ministrul Finanțelor a subliniat că scopul reformei nu este majorarea veniturilor la bugetul central, ci integrarea economică și reinvestirea resurselor în dezvoltarea regiunii transnistrene. Astfel, veniturile suplimentare generate ar urma să fie direcționate către proiecte destinate locuitorilor din stânga Nistrului.
Fondul de convergență, anunțat la începutul anului, va finanța proiecte comune de infrastructură, sociale și energetice. Resursele vor proveni, în principal, din eliminarea treptată a facilităților fiscale și vamale acordate agenților economici din regiune, proces care ar urma să înceapă la 1 august 2026.
Prin aceste măsuri, autoritățile își propun să uniformizeze spațiul fiscal și să creeze condiții egale pentru mediul de afaceri, facilitând totodată integrarea economică și apropierea de standardele Uniunii Europeană.