Guvernatorul Băncii Italiei: Tarifele vamale au afectat mai mult SUA decât alte țări
Economia Statelor Unite a suportat cea mai mare parte a poverii tarifelor vamale impuse de președintele Donald Trump, a declarat guvernatorul Băncii Italiei, Fabio Panetta, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE).
Imagine simbolPanetta a afirmat, la forumul anual Assiom-Forex de la Veneția, că exportatorii străini au suportat doar aproximativ 10% din impactul tarifelor. În opinia sa, efectele inițiale au fost absorbite în marjele de profit ale companiilor americane, iar ulterior au fost transferate parțial către consumatori, care suportă în prezent aproximativ jumătate din povară, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.
Oficialul a estimat că, în ansamblu, tarifele au contribuit cu puțin peste jumătate de punct procentual la rata inflației din SUA, care rămâne peste ținta stabilită de Rezerva Federală.
Panetta a subliniat și modificările majore produse în fluxurile comerciale globale. Importurile americane din China s-au redus, în timp ce livrările din țări terțe precum Mexic, Vietnam și Taiwan au crescut. În paralel, China și-a consolidat prezența pe piețe alternative. Potrivit acestuia, interdependența economică globală face dificilă izolarea unei economii majore pe termen lung.
Deși SUA dețin în continuare o poziție dominantă în domenii strategice precum tehnologia, capacitatea militară și finanțele internaționale, Panetta a evidențiat că și Statele Unite depind de Europa. Continentul absoarbe aproximativ o cincime din exporturile americane de bunuri și 40% din exporturile de servicii, generează o treime din profiturile externe ale multinaționalelor americane și deține un volum semnificativ de titluri de stat americane.
Referindu-se la zona euro, guvernatorul Băncii Italiei a arătat că, deși instituțiile sunt solide, integrarea economică și financiară rămâne incompletă. El a pledat pentru introducerea unui activ comun sigur la nivel european, susținând că obligațiunile suverane europene ar putea asigura finanțarea adecvată a bunurilor publice și ar oferi investitorilor un reper lichid și sigur, stimulând integrarea financiară a Uniunii.
În ceea ce privește inflația, Panetta a apreciat că riscurile sunt semnificative atât în sens ascendent, cât și descendent, motiv pentru care politica monetară trebuie să rămână flexibilă, ancorată în perspectivele pe termen mediu și bazată pe o evaluare amplă a datelor economice.
Între timp, Donald Trump a suferit un eșec juridic important după ce Curtea Supremă a anulat cea mai mare parte a tarifelor impuse anul trecut, apreciind că președintele și-a depășit atribuțiile prin invocarea unei legi federale privind puterile de urgență.
Știri.md amintește că Donald Trump a majorat tarifele vamale temporare de la 10 la 15% pentru toate țările, inclusiv pentru Republica Moldova. Noile măsuri americane, aprobate vineri și modificate sâmbătă, intră în vigoare de marți, 24 februarie. Canada și Mexic sunt scutite de taxe, în baza pactului comercial nord-american.