main logo
308

Guvernator BNM: Rata de bază contribuie la reducerea costului creditelor

Rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) contribuie la reducerea ratei dobânzilor la creditele pentru sectorul real al economiei, precum şi la atragerea resurselor de către stat pe piaţa internă.

Guvernator BNM: Rata de bază contribuie la reducerea costului creditelor

O declaraţie în acest sens a făcut, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, guvernatorul BNM, Octavian Armaşu, transmite Știri.md cu referire la Infotag.md.

El a spus că sporirea creditării persoanelor fizice şi juridice de către bănci a contribuit la faptul că în sistem se atestă tendinţa de reducere a lichidităţii curente în sistemul bancar. Rata de bază relativ scăzută, care este menţinută de mai mult timp la nivelul de 6,5%, ajută Ministerul Finanţelor să atragă pe piaţa internă resurse la preţuri relativ accesibile.

Caracterizând tendinţa în creştere a inflaţiei în Moldova, Octavian Armaşu a spus că situaţia legată de încetinirea creşterii economiei globale afectează şi dezvoltarea economiei Moldovei. În ultimul timp, instituţiile financiare internaţionale au diminuat prognoza dezvoltării economiilor ţărilor UE, menţinând la acelaşi nivel prognoza creşterii economice a Rusiei.

Potrivit guvernatorului, în 2019 se estimează că preţurile la produsele petroliere vor creşte cu 15,1%, ar la gazele naturale - cu 6,1%.

Referindu-se la transferurile băneşti în Moldova efectuate de către migranţii muncitori, Armaşu a spus că tendinţa de scădere a transferurilor în ruble şi în dolari din Rusia este compensată prin transferuri de euro şi dolari din alte ţări, în primul rând, din Uniunea Europeană.

Întrebat despre vânzarea pachetelor mari de acţiuni în două bănci, el a spus că băncile au lansat propunerea de a extinde termenul de vânzare a acestor active care manifestă interes pentru anumiţi investitori.

"BNM a prelungit termenul de vânzare cu încă trei luni. Nu exclud că actualmente se negociază pe subiectul procurării acestor acţiuni. Dacă acestea nu vor fi vândute, BNM va urma procedura prevăzută de legislaţie în domeniu", a spus Armaşu.

Referindu-se la problema integrării băncilor din stânga Nistrului în sistemul bancar al Moldovei, guvernatorul BNM a spus că soluţionarea acestei probleme este însoţită de anumite riscuri pentru sistemul bancar al statului Republica Moldova în ceea ce priveşte securitatea. Bancherul a menţionat că băncile din regiune ar trebui să accepte leul moldovenesc ca singura unitate de plată pe teritoriul Republicii Moldova.

BNM a publicat joi noua prognoză a ratei inflaţiei pentru anii 2019 şi 2020, care va constitui 5,1% şi, respectiv, 6,5%. Un asemenea indice al preţurilor de consum în ţară va însemna că autoritatea de reglementare şi-a atins obiectivul strategic - menţinerea inflaţiei în ţinta de 5% plus-minus 1,5%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării