main logo
403

Granturile europene, mai accesibile pentru primăriile din Moldova

Primarii din ţara noastră ar putea obţine mai uşor granturi europene.

Granturile europene, mai accesibile pentru primăriile din Moldova

Aleşii au propus crearea grupurilor de inițiativă locală, pentru a fi mai credibili în fața finanțatorilor străini. Subiectul a fost discutat la o întâlnire a deputatului democrat Oleg Sîrbu cu primarii din nordul țării, transmite Știri.md cu referire la prime.md.

Primarul satului Corpaci din raionul Edineț, Veaceslav Uja, spune că a vizitat România, Bulgaria și țările CSI şi s-a convins de faptul că grupurile de inițiativă locală sunt o soluție pentru aleşii care vor să atragă investiții în localităţile lor.

„Grupurile de inițiativă locală au drept scop dezvoltarea comunităților rurale. Merge vorba despre dezvoltarea tuturor sectoarelor, inclusiv educațional, economic, social, de mediu”, a declarat Veaceslav Uja, primarul satului Corpaci.

Potrivit primarului, anul viitor, Uniunea Europeană va iniția un șir de proiecte de finanțare, la care administraţiile locale din ţara noastră nu vor putea aplica, în cazul în care nu vor face parte din aceste grupuri de inițiativă.

„Dumnealor aplică proiecte pentru un grup de acțiune locală pentru o perioadă de 5 ani de zile, proiecte de 2,5 milioane de euro, atunci imaginați-vă cât de importante sunt pentru Republica Moldova”, a spus Veaceslav Uja, primarul satului Corpaci.

Primarii din raionul Edineț au un proiect ambiţios de viitor. Ei îşi propun să creeze un traseu turistic în Glodeni, Fălești, Edineț și Rîșcani, iar pentru asta au nevoie de 200 de milioane de lei.

„Pentru localități este un lucru foarte benefic, fiindcă este un parteneriat între administrația publică locală, asociațiile obștești și sectorul privat”, a menționat Ina Ciubotaru, primarul satului Viișoara .

„În primul rând crearea locurilor de muncă, dezvoltarea business-ului mic și mijlociu și în mod special, business-ul de familie”, a spus Raisa Lozinschi, primarul satului Chetrușica Nouă .

Deocamdată, legislația din Moldova nu le permite primarilor să creeze grupuri de inițiativă locală. Deputatul democrat Oleg Sîrbu le-a dat asigurări aleşilor că, până anul viitor, acest lucru va fi posibil.

„Rămâne la discreția colegilor parlamentari pentru a înregistra un proiect de lege de formare a grupurilor de acțiuni locale”, a menționat Oleg Sîrbu, deputat PDM .

În prezent, în ţara vecină România funcționează peste 160 de grupuri de inițiativă locală, care au primit, până acum, o finanțare de aproximativ 700 de milioane de euro.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării