point Logo
main logo
main logo
487

Germania ar putea oferi Moldovei 12,9 milioane de euro pentru proiecte strategice

Republica Moldova urmează să negocieze cu Republica Federală Germania un grant în valoare de 12,9 milioane de euro, destinat implementării a patru proiecte strategice pentru dezvoltarea economică, infrastructurală și instituțională a țării.

Germania ar putea oferi Moldovei 12,9 milioane de euro pentru proiecte strategiceFoto: Imagine simbol

Avizul consultativ privind inițierea negocierilor a fost aprobat de Comisia pentru politică externă, transmite Știri.md.

Proiectele vizează domenii cheie pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană și pentru dezvoltarea locală:

  • FACE – Facilitarea aderării la UE prin coordonare și angajament în Moldova;
  • RISE – Economie rezilientă, inovatoare și durabilă în Moldova;
  • SPS – Servicii publice puternice pentru comunele din Moldova;
  • Consolidarea infrastructurii de calitate pentru aderarea la UE și competitivitate.

Obiectivele acestor inițiative includ: întărirea capacităților instituționale la nivel central și local, sprijinirea IMM-urilor în promovarea exporturilor și dezvoltarea învățământului profesional dual, modernizarea serviciilor publice și dezvoltarea infrastructurii pentru creșterea competitivității.

Asistența nerambursabilă va fi acordată prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în baza Acordului din 2014 privind cooperarea pentru dezvoltare între cele două guverne.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici