Gavriliță: Documentele necesare pentru următoarea tranșă din Planul de Creștere al UE, transmise
Următoarea tranșă din Planul de creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova va avea o valoare de 168 de milioane de euro, iar debursarea acesteia este planificată pentru începutul lunii martie, a anunțat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.
Imagine simbolPotrivit oficialului, documentele necesare au fost deja transmise, iar condițiile principale pentru debursare au fost îndeplinite în a doua jumătate a anului trecut, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Totodată, oficialul a menționat că o altă tranșă, estimată la circa 145 de milioane de euro, ar urma să fie accesată la jumătatea lunii iunie, în funcție de rezultatele obținute, precizând că „șansele sunt foarte bune”.
Planul de creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova are o valoare totală de 1,9 miliarde de euro, iar asistența financiară urmează să fie acordată pe parcursul a trei ani, în perioada 2025-2027. Aproximativ 385 de milioane de euro reprezintă granturi – ajutor nerambursabil care nu este inclus în bugetul de stat și nu este administrat de Guvern.