main logo
424

Gaura neagră a importurilor de ţigări prin regiunea transnistreană se extinde

În anul 2018, importurile de țigări în regiunea separatistă au ajuns la circa 2,5 miliarde bucăţi, de cinci ori mai mult decât ar fi în stare să consume populaţia de acolo, potrivit unor date neoficiale.

Gaura neagră a importurilor de ţigări prin Transnistria se extinde

Creşterea atât de semnificativă a importurilor de ţigări se datorează în special activităţii magazinelor duty-free în regiune, prin care se fac operaţiunile şi activitatea cărora a fost legalizată şi de către autorităţile de la Chişinău, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

E vorba în special de compania Altai, înregistrată la Camenca, dar care a primit încă la finele anului 2015, de la Agenţia Servicii Publice (alterior Camera de licenţiere) licență pentru activitatea magazinelor duty-free (inclusiv pentru deservirea corpului diplomatic), a barurilor și restaurantelor duty-free.

În ultimii trei ani licenţa firmei a fost de şase ori prelungită de autorităţi şi ea îşi continuă activitatea. Cine stă în spatele firmei nu se ştie. 

Potrivit unor surse de pe piaţă, cea mai mare parte din ţigările importate nici nu ajunge în regiunea separatistă, pe aici trecând doar documentele, cu plata unor taxe oficiale şi neoficiale. Ţigările respective, importate în special din Belarus, China sau Emiratele Arabe Unite, iau calea statelor UE.

În ultimul timp însă o parte importantă ajunge şi în Republica Moldova, graţie creşterii semnificative a preţurilor pe piaţa locală, ca urmare a politicilor duse de autorităţi. Or în prezent s-a ajuns la situaţia când preţurile minime din Moldova la ţigări sunt cu 30-50% mai mari decât în regiunea separatistă, Ucraina sau Belarus.

Echipele mobile ale Serviciului Vamal depistează tot mai frecvent loturi de mii de țigarete, introduse în țară prin regiunea transnistreană, cu ocolirea posturilor vamale interne de control.

De exemplu doar în urma unui control efectuat la un chioşc din Piaţa Centrală din Chişinău au fost ridicate 21.220 de țigarete, fără timbre de acciz. Conform inscripțiilor de pe ambalaje, acestea ar proveni din Republica Belarus.

Importul ilicit de ţigări loveşte în veniturile bugetului de stat. Astfel în pofida majorării semnificative a taxelor şi accizelor la produsele din tutun, veniturile sunt în scădere.

Amintim că o serie de modificări la Codul Vamal şi alte acte legislative, asumate de Guvernul Gaburici în aprilie 2015 au dus la legalizarea magazinelor duty free în regiunea transnistreană şi au favorizat crearea unei scheme de contrabandă cu țigări prin regiunea separatistă.

"Autoritățile responsabile au primit mai multe solicitări din partea unor agenți economici din Transnistria ca activitățile de comerț de  tip duty-free în punctele naționale de trecere a frontierei de stat cu Ucraina pe teritoriul temporar necontrolat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, să fie licențiate. Mecanismul propus este unul special dar pe deplin securizat și controlat de autoritățile publice din Moldova”, argumenta vicepremierul de atunci Victor Osipov, necesitatea unor astfel de modificări.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării