main logo
884

Furtul miliardului: PDM a depus o petiție la sediul Delegației UE

Reprezentanţii Partidului Democrat din Moldova (PDM) au depus astăzi la sediul Delegaţiei Uniunii Europene 100.000 de semnături în sprijinul unei petiţii.

Furtul miliardului: PDM a depus o petiție la sediul Delegației UE

Democrații cer „efectuarea verificărilor privind eventuale legături cu frauda bancară ale fostei guvernări PLDM, liderului Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, şi celui al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu”, relatează Știri.md cu referire la Moldpres.

Potrivit unui comunicat de presă al PDM, petiția a fost depusă de secretarul general-adjunct al formațiunii, deputatul Eugen Nichiforciuc.

„Avem încredere că organismele europene vor lua în considerare dorinţa celor peste 100 de mii de cetăţeni moldoveni şi vor analiza în mod obiectiv acest furt al miliardului şi cine a beneficiat cu adevărat de sumele de bani”, a spus Nichiforciuc.

În petiție se precizează că „investigaţiile preliminare privind frauda bancară din anii 2013-2014 au indicat că schemele financiare ilegale ar fi avut loc inclusiv pe teritoriul Uniunii Europene. De aici, rezultă necesitatea unei cercetări inclusiv la nivel european”, este menționat în comunicatul remis de PDM.

De asemenea, în petiție se solicită „realizarea verificărilor la nivel european privind relaţiile fundaţiei „Open Dialog” cu liderii PAS şi PPDA, Maia Sandu şi Andrei Năstase".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării