main logo
353

Fondul European va finanța 3 bănci din Moldova cu 25 mln lei

3 bănci din Republica Moldova sunt în curs de a primi finanțare în valoare de 25 milioane de lei din partea Fondului European pentru Europa de Sud-Est, care încearcă astfel să încurajeze finanțările în moneda națională.

Fondul European va finanța 3 bănci din Moldova cu 25 mln leiFoto: tvrmoldova.md

Valeriu Munteanu, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, care a participat conferința „Puterea monedei locale”, organizată în cadrul unei campanii regionale destinate creșterii accesului antreprenorilor la finanțarea în moneda națională, declarat că EFSE va acorda asistență financiară băncilor și organizațiilor de creditare nebancare, beneficiarii finali fiind întreprinderile mici și gospodăriile cu venituri mici, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al BNM, campania va dura trei ani, cu o perspectivă de extindere. 

„Finanțarea băncilor licențiate din Republica Moldova este în curs de discuții spre aprobare și vizează acordarea către trei bănci-partenere a 25 de milioane de lei în următoarele şase luni”, se arată în comunicat.

„Mediul de afaceri local este forța motrice a oricărei economi. Dacă ne asigurăm că acesta dispune de resursele și abilitățile necesare pentru dezvoltare, ne așternem calea pentru mulți ani înainte”, a subliniat prim-viceguvernatorul BNM.

La eveniment au participat oficiali din Uniunea Europeană și reprezentanți de rang înalt de la băncile centrale și cele comerciale din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina și Republica Moldova, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a fost înfiinţat de Banca Germană de Dezvoltare în decembrie 2005 cu scopul de a acorda asistenţă financiară pe termen lung întreprinderilor micro, mici şi mijlocii. 

EFSE și-a început activitatea în Republica Moldova în 2006.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării