main logo
274

FMI monitorizează independența instituțională a băncilor centrale

Un cadru robust și competent de guvernanță a băncii centrale, precum și o poziție financiară puternică în bilanțul contabil, constituie o garanție a stabilității prețurilor și stabilității sectorului financiar-bancar, factori fundamentali pentru o dezvoltare economică durabilă, spune Volodymyr Tulin, reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional în Moldova.

FMI monitorizează independența instituțională a băncilor centrale

Într-o declarație de presă a oficialului se spune că FMI a acordat întotdeauna o importanță deosebită aspectului ce ține de independența instituțională a băncilor centrale și independența lor în promovarea politicilor, transmite Știri.md cu referire la Ipn.md.

„Reforma cadrului legislativ realizată după criza bancară din anul 2014 a fost susținută de FMI și a dus la consolidarea cadrului de guvernanță a Băncii Naționale a Moldovei și la fortificarea autonomiei sale. Actualmente, cadrul de guvernanță se bazează pe mecanisme adecvate, dacă ne referim la procedurile de revocare a conducerii BNM”, se spune în declarație.

Volodymyr Tulin a mai spus că în ceea „ce ține de convertirea creditelor de urgență, acordate băncilor cu probleme în anii 2014-2015, în hârtii de valoare de stat, aceasta este absolut necesară în vederea asigurării viabilității bilanțului contabil al BNM și, prin urmare, a capacității Băncii Naționale de a realiza mandatul de menținere a stabilității prețurilor și a stabilității financiare”. 

Oficialul mai menționează că „în continuare, este esențial de protejat rezultatele obținute cu mult efort și de evitat orice inițiative care ar duce la degradarea mecanismelor de siguranță existente, care asigură funcționalitatea băncii centrale”.

Reprezentantul FMI menționează că instituția pe care o reprezintă va monitoriza îndeaproape evoluțiile din acest domeniu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării